Infetilitatea este definită prin incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil după un an de relații sexuale regulate neprotejate. Abilitatea unui cuplu de a concepe un copil ține de fertilitatea ambilor parteneri.
Infertilitatea feminină poate fi determinată de: cauze hormonale care afectează ovulația, cauze medicale (funcționale, anatomice). Obstruarea trompelor uterine este o cauză comună a infertilității în rândul femeilor. Boala inflamatorie pelvină (BIP) și infecțiile tractului genital superior, care cauzează endometrita, salpingita, abces tuboovarian și peritonita în micul bazin, pot contribui la infertilitatea tubară.
În cele mai multe cazuri, infecția este ascendentă, Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae fiind infecții comune, cu incidență în creștere. Pot apare sechele pelvine, cu alterarea permanentă a trompelor uterine datorată reacțiilor imuno-alergice, ceea ce poate duce la durere pelvină cronică și infertilitate. În plus, există multe alte cauze de infertilitate tubară care includ: intervenții chirurgicale, sarcină extrauterină în antecedente, malformație congenitală, endometrioză și hidrosalpinx.
Analize de laborator recomandate în caz de infertilitate:
FSH și LH
FSH și LH sunt glicoproteine constituite din lanțuri alfa și beta și sunt secretate de hipofiza anterioară.
FSH stimulează în special dezvoltarea foliculilor ovarieni la femei. Controlul hipotalamic al secreției de FSH și LH de către hipofiza anterioară pare a fi realizat prin hormonul de eliberare al gonadotropinei prin feed-back negativ la nivelul hipotalamusului prin estrogen.
LH stimulează sinteza foliculară de estrogeni, ovulația și formarea corpului luteal. Peak-ul FSH-ului este necesar pentru formarea foliculului/ovlului; valoarea maximă a LH survine aproximativ în aceiași perioadă și stimulează formarea corpului luteal.
Recomandări pentru efectuarea testelor:
- Diferențierea cauzelor primare și secundare de insuficiență gonadică
- Infertilitate
- Pubertate precoce
- Evaluarea răspunsului terapeutic de inducere a ovulației
Estradiol
Estradiolul (E2) este sintetizat preponderent de ovare printr-un mecanism de feed-back la care participă hipotalamusul, factorul de eliberare a gonadotropinei, FSH și LH. LH și FSH stimulează producția de E2, care atinge vârful în fază ovulatorie a ciclului menstrual.
Evaluarea E2 joacă un rol important în diagnosticul tulburărilor funcțiilor ovariene sau a tumorilor producătoare de estrogen deoarece producția și secreția de E2 reflectă funcțiile ovariene. Măsurarea continuă a E2 este utilă și pentru monitorizarea maturației foliculare sau a inducției ovulației în timpul tratamentului pentru infertilitate.
Recomandări pentru efectuarea testului:
- Dereglări ale ciclului menstrual
- Menopauză
- Pubertate precoce
- Infertilitate
- Ginecomastie
- Tumori secretante de estrogen
- Sindrom efeminizant
DHEA și DHEA-S
DHEA (dehidroepiandrosteronul) este principalul hormon steroid uman C-19. DHEA are un potențial androgenic scăzut, dar este precursor pentru majoritatea steroizilor sexuali (testosteronului, androstendionului, estrogenului, estronei și estradiolului). Este secretat de glandele suprarenale, iar sinteza sa este parțial controlată de ACTH. Cea mai mare parte a DHEA este secretat sub formă de dehidroepiandrosteron sulfat. Ambele forme circulă legate de albumină, dar DHEA-S – mai puternic și, în consecință, concentrația serică de DHEA-S este de 100 de ori mai mare decât cea a DHEA.
Spre deosebire de cortizol, DHEA-S nu prezintă variații diurne și nu circulă legat de SHBG (sex hormone-binding globuline) și reprezintă un indicator bun al producției androgenice a glandelor suprarenale.
Un nivel scăzut de DHEA împiedică ovulația și este asociat cu o rezervă ovariană scazută.
Recomandări pentru efectuarea testelor:
- Hirsutism
- Alopecie
- Pubertate precoce sau întârziată
- Infertilitate
- Evaluarea tumorilor secretoare de hormoni adrenali
Progesteron
Concentrația serică a progesteronului crește semnificativ în a doua parte a ciclului ovulator ca urmare a formării corpului luteal. În sarcină, progesteronul este produs în primele săptămâni de către corpul luteal, ulterior – de placentă. Determinările seriate arată în mod normal o creștere progresivă a nivelelor de progesteron.
Dozarea nivelurilor zilnice de progesteron este considerată cea mai precisă metodă pentru documentarea defectelor de fază luteală. Monitorizarea nivelului de progesteron poate fi folosită și pentru detectarea și evaluarea pacientelor cu risc de avort în primele săptămâni de sarcină.
Recomandări pentru efectuarea testului:
- Identificarea ovulației
- Diagnosticarea defectelor de fază luteală
- Evaluarea funcției corpului luteal
- Evaluarea pacientelor cu risc de avort precoce/spontan
- Risc de sarcină ectopică
- Monitorizarea terapiei de substituție cu progesteron
Prolactina
Prolactina este un hormon secretat de adenohipofiză cu rol favorizant asupra lactației. În timpul somnului, nivelele cresc de 2-3 ori, egalându-le pe cele prezente în timpul sarcinii.
Atunci când este secretată în exces, crește concentrația de hormoni androgeni suprarenali și blochează răspunsul gonadotropilor și a celulelor gonadale la factorii tropici prin scăderea gonadoliberinei (GnRH). Astfel, valorile cronice crescute de prolactină determină amenoree și infertilitate la femei.
Recomandări pentru efectuarea testului:
- Monitorizarea adenoamelor hipofizare
- Evaluarea disfunctiilor sexuale de etilogie necunoscută
- Suspiciune de infarct hipofizar postpartum
TSH
TSH este produs de hipofiză ca răspuns la stimularea TRH sau la prezența unor nivele scăzute de hormoni tiroidieni – tiroxină (T4) și triiodotironină (T3).
Când controlul prin feed-back al hipofizei este redus datorită scăderii producției de hormoni tiroidieni (T3 și T4), TSH crește pentru a intensifica producția de hormoni tiroidieni. Această creștere apare în timp ce pacientul este asimtomatic și este astfel un indicator precoce și foarte sensibil pentru hipotiroidism.
Recomandări pentru efectuarea testului:
- Diferențierea hipotiroidiei primare de cea secundară
- Screening neonatal
- Monitorizarea tratamentului de substituție cu hormoni tiroidieni
Testosteron și Testosteron liber
Testosteronul este un hormon steroid din grupul androgen. Testosteronul este secretat în principal de ovare la femei, deși în cantități reduse este secretat și de glandele suprarenale. Doar 1-2% din totalul de testosteron există sub formă liberă. În proporție de 60% testosteronul circulă legat de SHBG (sex hormone-binding globuline) și în cantități mai mici de alte proteine, precum albumina. Atât testosteronul liber cât și cel legat de albumină pot fi biologic activi, în timp ce SHBG inhibă funcția testosteronului.
Nivelul de testosteron liber este ridicat la femei cu hiperandrogenism asociat cu hirsutism în prezența sau absența sindromului ovarelor polichistice. De asemenea, măsurarea nivelului de testosteon liber poate fi mai utilă decât măsurarea testosteronului total în situațiile în care nivelul de SHBG este crescut sau scăzut (hipotiroidism sau obezitate).
Inhibina B
Inhibinele sunt proteine heterodimerice secretate de celulele granuloase ovariene la femei și de celulele Sertoli ale testiculelor la bărbați. Inhibinele inhibă selectiv sinteza FSH și au acțiune locală paracrină asupra gonadelor. Inhibinele sunt alcătuite din 2 subunități omoloage, alfa – pentru inhibina A și beta – pentru inhibina B.
La femei, inhibina B este sintetizată de foliculii mici, în dezvoltare. Nivelulul de inhibina B crește la începutul fazei foliculare și atinge un maxim la debutul mijlocului fazei foliculare când nivelul de FSH este minim. Nivelul de inhibina B scade la sfârșitul fazei foliculare și rămâne scăzut în timpul fazei luteale. Dinamica nivelului de inhibina B sugerează faptul că acest hormon joacă un rol important în foliculogeneză printr-un feed-back negativ al producției de FSH.
La menopauză, nivelul de inhibina B devine nedetectabil.
Inhibina B este un marker pentru rezerva ovariana. Evaluarea rezervei ovariene se face prin măsurarea, în ziua 3 a ciclului menstrual, a nivelurilor serice de FSH, inhibina B și AMH.
Recomandări pentru efectuarea testului:
- Evaluarea rezervei ovariene
- Marker de diagnostic pentru tumorile de granuloasă și pentru tumori epiteliale ovariene (inhibina B înregistrează valori crescute la 89-100% dintre pacienții cu tumori de granuloasă și la 55% dintre pacienți cu tumori cu celulele epiteliale ovariene)
Chlamydia trachomatis
Chlamydia sunt bacterii nonmotile, gram negative cu creștere obligat intracelulară, care formează incluziuni caracteristice în citoplasma celulelor parazitate.
Speciile patogene pentru om sunt:
•Chlamydia trachomatis (include 3 serotipuri) 1.Serotipurile Ab, B, Ba sau C – determină trachoma;
2.Serotipurile D-K – cauzează uretrită, semne de boală inflamatorie pelviană, durere pelviană cronică, sarcini ectopice, pneumonie neonatală și conjunctivită neonatală;
3.Serotipurile L1, L2 și L3 – limfogranulomatoză venerică.
•Chlamydia pneumoniae
•Chlamydia psittaci
Netratată, infecția cu Chlamydia poate determina artrită, infertilitate, sarcină ectopica, avort spontan și naștere prematură. Infecția cu Chamydia trachomatis este asimptomatică în aproximativ 70% dintre cazuri, de aceea sunt recomandate testele serologice.
Anticorpii anti Chlamydia trachomatis IgM apar în fază acută, la aproximativ 5 zile după infectare, atingând un titru maxim la 1-2 saptămâni. Concentrația anticorpilor scade dupa 2-3 luni, chiar și în absența tratamentului. Anticorpii de tip IgA sunt un indicator al infecției active (primară, cronică sau reinfecție) și pot fi detectați în ser la 10-14 zile după infecție, de obicei în paralel cu anticorpii de tip IgG și sunt markeri pentru infecția ce progresează. Titrul anticorpilor IgA scade după 2-4 luni de tratament eficient. Anticorpii de tip IgG sunt detectabili în serul pacienților, chiar și după tratament, de la câteva luni până la câțiva ani.
Neisseria gonorrhoeae
Neisseria gonorrhoeae este o bacterie aerobă gram-negativă, non-motilă cu o membrană externă tipică formată din proteine, fosfolipide și lipopolizaharide. Neisseria gonorrhoeae determină gonoreea, una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală și afectează predominant epiteliul uretrei, endocervixului, rectului, faringelui și conjunctivei. Diseminarea infecției poate implica epididimul și prostata la bărbați si endometriul și organele pelviene la femei. Diseminarea hematogenă poate să se producă în unele cazuri pornind de la membranele mucoase infectate.
Anticorpi antispermatici
Frecvența anticorpilor antispermatozoizi la cuplurile infertile este de 20%. Dezvoltarea anticorpilor antispermatozoizi la bărbat poate fi determinată de o infecție severă, traumatiszeime testiculare, care pot fi rezultatul biopsiei, vasectomiei, obstrucției epididimului etc.
Anticorpii antispermatozoizi exercită efecte heterogene asupra abilității spermatozoizilor de a fertiliza. Efectul inhibitor al anticorpilor antispermatozoizi asupra motilității celelor spermatice se datorează atașării lor la suprafața spermatoizilor și a procesului de aglutinare. Prezența anticorpilor antispermatozoizi în lichidul seminal împiedică pătrunderea spermatozoizilor în mucusul cervical, interacțiunea dintre spermatozoid și ovul, fecundarea ovulului și pătrunderea în zona pellucida.
Cariotip din sânge periferic (bandare G)
Genomul uman, alcătuit din 3 x 109 perechi de baze, este împachetat în 23 de perechi de cromozomi (22 de perechi de cromozomi autozomali și una de cromozomi sexuali). Pentru femei, un rezultat nomal este 46, XX (22 de perechi de cromozomi autozomali și cromozomii de sex – XX). Pentru bărbați, un rezultat normal este 46, XY (22 de perechi de cromozomi autozomali și cromozomii de sex – XY). Alterarea calitativă sau cantitativă a structurii cromozomiale are o incidență de aproximativ 0.37% – 1.86% în populația generală și este responsabilă de peste 50% din avorturile spontane.
Asocierea între anomaliile cromozomiale și patologie a fost demonstrată pentru prima dată în 1959, când s-a arătat că sindromul Down este expresia trisomiei 21. La scurtă vreme, în leucemia cronică granulocitară, avea să fie evidențiat cromozomul Philadelphia, rezultat din translația unei porțiuni din cromozomul 9, ce codifică gena ABL1, la nivelul cromozomului 22, unde se află gena BCR2.
Analiza citogenetică standard se referă la examinarea cromozomilor ulterior bandării lor. O bandă cromozomială este definită ca fiind o porțiune a unui cromozom ce poate fi clar diferențiată de segmentele adiacente, datorită unei colorări mai reduse sau mai intense. Analiza citogenetică se realizează în general pe celule aflate în mitoză, care se divid în mod activ. Celulele cele mai utilizate pentru această analiză sunt cele din sângele periferic.
Etapele acestei analize includ:
1.Tratarea celulelor cu un inhibitor al fusului de diviziune, care împiedică separarea cromatidelor în timpul metafazei, etapă obligatorie întrucât în acest moment cromozomii sunt la un nivel optim de condensare;
2. Adăugarea unei enzime proteolitice, care realizează digestia proteinelor ce mentin structura complexă a ADN, pentru a permite mai apoi pătrunderea colorantului;
3.Etapa de colorare diferă în funcție de substanțele folosite; amintim aici bandările G (cea mai utilizată), C, R sau cu quinacrină. În bandarea G, rezultă o succesiune de benzi deschise și închise care se succed după un model specific fiecărui cromozom.
Dezavantaje ale metodei:
- Rezoluția mică a metodei citogenetice de cariotipare și nerecunoașterea unor modele de bandare noi;
- Utilizarea exclusivă a celulelor aflate în diviziune, care nu se pot obține întotdeauna (de exemplu, neuronii sunt celule postmitotice), iar celulele aflate în mitoză pot să nu fie reprezentative pentru întreaga populație celulară investigată.
Recomandări pentru efectuarea testului (cariotip din sânge periferic, bandare G):
- suspiciune sindrom cromozomial (Down, Turner, Klinefelter, Patau, Edwards)
- malformaţii multiple
- ambiguitate sexuală
- avorturi spontane repetate
- infertilitate
- istoric familial de rearanjamente cromozomiale
